Cei mai bogați oameni din lume poluează mai mult decât cei mai săraci

Cei mai bogați oameni din lume poluează mai mult decât cei mai săraci
Sursă Foto - Airlines.com
Publicat: 01/11/2022, 12:10

Cei mai bogați 1% oameni din Regatul Unit produc aceeași cantitate de emisii de dioxid de carbon pe care o produc cei mai săraci 10% în peste 20 de ani, conform unei analize Autonomy.

Datele unui studiu arată o diferență uriașă între „elita poluatoare”, al cărei stil de viață alimentează puternic criza climatică, iar majoritatea oamenilor, chiar și în țările dezvoltate, poluează mai puțin.

Dacă te întrebi câți ani ar dura pentru ca cei cu venituri mici să producă la fel de mult dixoid de carbon pe cât produc cei mai bogați într-un singur an, ei bine, 26 de ani.

Organizația care a lămurit omenirea cu privire la această problemă se ocupă cu cercetarea impactului crizei climatice.

De asemenea, studiul a cercetat emisiile de carbon în contextul veniturilor între 1998 și 2018, și a arătat că cei care au câștigat 170.000 de lire sau mai mult în 2018 au fost responsabili de o cantitate mult mai mare de emisii de carbon decât cei 30% dintre britanicii care au câștigat 21.500 de lire sau mai puțin în același an.

Datele studiului sunt până în 2018, înainte de pandemia de Covid-19 și de lockdown-uri, ambele fenomene care au perturbat activități cu emisii ridicate de carbon.

Studiul Autonomy a descoperit, de asemenea, că dacă Regatul Unit ar fi început să ia taxe pe emisii de carbon de la cei mai bogați 1% în urmă cu 20 de ani, acest efort ar fi dus la strângerea a aproximativ 126 de miliarde de lire străine până acum.

Totodată, nu doar în Marea Britanie există această diferență uriașă între cât de mult poluează bogații față de cei cu venituri mici.

Tot mai multe cercetări sugerează existența acestei „elite poluatoare”, al cărei stil de viață are puține lucruri în comun cu cel al oamenilor cu venituri medii sau mici. Acest lucru este valabil și în țări dezvoltate dar și în cele în curs de dezvoltare.

Bogații lumii, responsabili de cantități mari de emisii de carbon

De exemplu, în majoritatea anilor, mai puțin de jumătate dintre britanici merg cu avionul.

Cei mai bogați 1%, însă, sunt responsabili pentru o cincime din zborurile în străinătate din UK.

Zborurile, mașinile de lux, deținerea mai multor case în proprietate și călătoria între ele, dar și consumul unei diete bogate în carne și produse de import reprezintă principalele motive pentru care amprenta de carbon a bogaților este mai mare decât cea a celor cu venituri mai mici.

Oamenii cu venituri mici sau medii tind să stea aproape de casă, să dețină locuințe mai mici și să folosească transportul public.

„Uriașa cantitate de emisii de carbon a celor mai bogați din societate din ultimii ani este incredibilă. Analiza noastră sugerează că cea mai eficientă cale a guvernului de a se ocupa de schimbările climatice este să-i taxeze dur pe cei bogați, folosind o schemă bine țintită anti-carbon”, a spus Will Stronge, director de cercetare la Autonomy, potrivit Theguardian.com.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea